vineri, 23 iunie 2017

"Sub asaltul culturii imaginii am ajuns să umblăm prin vedere, nu prin credință".Ne uităm prea mult la diversiunea lumii și prea puțin în propriile inimi


Dragostea în care cred/Marius Iordăchioaia:  CARACTERISTICA TIMPULUI NOSTRU


De două mii de ani și mai bine, creștinii sunt prigoniți... CONTINUU! 
Scriu acest cuvânt cu majusculă, pentru că se ignoră tot mai mult în zilele noastre, pare să se uite cu totul aproape, că creștinii sunt permanent prigoniți, în primul rând, de... păcătoșenia lor! Ba, aș spune și mai mult: prigoana exterioară se comportă ca o diversiune.

Icoana Maicii Domnului Prodromița și icoana Sfintei Cuvioase Parascheva izvorăsc lacrimi de mir


Icoana Maicii Domnului Prodromița din Sfântul Munte Athos a început să plângă cu lacrimi de mir, după câte se pare, Duminica, 18 iunie 2017, ziua în care sunt pomeniți Toți Sfinții Ortodocși Români. In aceiași zi a avut loc "Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși" la Botoșani, unde s-au adunat cei care au întrerupt comuniunea cu ierarhii care nu au respins Sinodul din Creta. A doua zi, pe 19 iunie 2017 și la Târgoviște icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, de la biserica "Târgului", a început să izvorască lacrimi în mod miraculos.

miercuri, 21 iunie 2017

Pr. Mircea-Cristian Pricop: "Duhul Sfânt dă la o parte straturile de moloz din noi și scoate la iveală comoara, scoate la iveală chipul lui Hristos din noi"


Condiția absolută a șederii Duhului Sfânt într-o persoană, sau într-o comunitate, sau într-o așezare oarecare este prezența adevărului.
Mai înainte de a fi în împărtășire cu Fiul, trebuie să fim în împărtășire cu Duhul Sfânt.
 ***

Emisiunea “Convorbiri duhovnicești″ – Darurile Duhului Sfânt - 15 iun. 2017

Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop

Realizator: Pr. Valentin Berechet



Pr. Valentin Berechet: Părinte, încercați să ne explicați, pe înțelesul nostru, ce înseamnă Duhul Sfânt, sau dacă am pus bine întrebarea.

Pr. Mircea-Cristian Pricop: In primul rând Duhul Sfânt nu este o forță lipsită de conștiință, de libertate și de alegere. Este cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi; prin urmare are atributele personale: comunicarea, împărtășirea, mintea, voința, sentimentul s.a.m.d., tot ceea ce definește o persoană integră. Nu este o forță, mai ales în perspectiva filmelor, acestora, de ultimă generație, care cumva pregătesc un fel de ideologie cu privire la forța universului, forța nu știu care, un amestec luat din toate direcțiile pentru a scoate ceva vandabil. Spre deosebire de toate acestea doctrine promovate prin intermediul cinematografiei, noi păstrăm adevărul pe care însuși Duhul Sfânt l-a mărturisit despre El, fiindcă Sfânta Scriptură este rodul mărturisirii Duhului Sfânt.

luni, 19 iunie 2017

Iconografia Sfinților Martiri Brâncoveni cu Elena Murariu



Lumina din Icoană. Iconografia Sfinților Martiri Brâncoveni (31 05 2017)



- Artistul trebuie să vină cu ceva nou, iar iconarul trebuie să se supună unui canon. Cum ați reușit să îmbinați iconarul cu artistul?
Elena MurariuIn icoană trebuie să prinzi esența. Pe măsură ce te apropii de icoană, pur și simplu tensiunile acestea care existau, adică creativitate și canon foarte strict, rigid, acestea dispar, pentru că tu înveți ceea ce nu este bine să faci, înveți care este regula. Dar, regula aceea nu este ceva care îți dă fiori, care te sperie, nu mai ai frica cea rea atunci, și ajungi să dobândești doar frica cea bună - legat de canon. Si, când ai depășit frica cea rea și ai ajuns doar la frica cea buna, ai foarte multa libertate.  

marți, 13 iunie 2017

"În loc să-mi iau crucea, am înfipt-o la căpătâiul patului meu și l-am transformat în biserică de rit răsăritean a Eu-lui meu"


Dragostea în care cred : OARE CU NOI CE VA FI?


Pentru cei care au lăsat toate și I-au urmat Mântuitorului, asemenea lui Petru Apostolul care a pus această întrebare, răspunsul e foarte direct și exact, cu un aspect aproape matematic. Apostolii, creștini adevărați, au lăsat case, familii, prieteni, rude, ocupațiile profesionale, toată viața lor din lume. Apoi, au lăsat din lăuntrul lor, toată viața lor sufletească, toată voința, gândirea și simțirea lor, pe care le-au înlocuit cu cele ale Domnului....

Dar pentru cei care nu au lăsat toate și nu I-au urmat...

Eu unul sunt, în mod limpede pentru mine, un creștin paralitic, unul incapabil de a mă ridica din ”patul” meu, adică neputincios în a-mi desprinde inima de ”lumea mea”, de lumea ”eu-lui”meu. Mă foiesc, chiar mă foiesc artistic și ”duhovnicește” dar, nu mă ridic. Fac din patul meu amvon, dar nu mă desprind de el ca să și lucrez ce spun. Da, lumea mea e mobilată ”creștinește”, cu multă informație creștină, cu un CV ”duhovnicesc” poate mai bogat decât al altora, burdușit cu activități și cărți scrise, etc. Dar toate acestea sunt rodul vicleniei cea plină de slavă deșartă: căci în loc să mă lepăd de mine însumi, de lumea mea sufletească și să-mi iau crucea, am făcut invers: m-am lepădat de urmarea lui Hristos, am înfipt crucea la căpătâiul patului meu și l-am transformat în biserică de rit răsăritean a Eu-lui meu!

Dar, pentru cine vrea, este scăpare, este nădejde!

vineri, 2 iunie 2017

Un nou "Ostrov", filmul "Monahul și demonul", pildă pentru necesitatea reîncreștinării creștinismului



Am văzut filmul (MONAHUL și DEMONUL) de vreo trei ori... Renunțasem să mai cred că voi scrie vreun rând despre el....

Dar, mi-am amintit cuvintele lui Ioan Ianolide, despre necesitatea reîncreștinării creștinismului, și mi s-a părut că filmul acesta tot despre asta vorbește, în esența lui...

Căci e povestea unui monah demonizat care nu-și găsește scăparea în nici o mănăstire, în nici o nevoință, în nici o Taină.... O poveste care ne poartă parcă, pe firul ei lăuntric, duhovnicesc, înapoi la originea creștinismului; ca și cum monahismul ortodox ar face o călătorie la izvorul său, pentru a-și reîmprospăta sensul și, mai ales, puterea.... 

Ca și Ortodoxia contemporană în cvasi-întregul ei, și monahismul s-a cam golit de Hristos. Au rămas, o colecție de ”maniere elegante ale evlaviei” și o retorică ortodoxă, un formalism ce seduce cu o frumusețe rezultată din viețile și faptele celor care au trăit, odată, în Puterea lui Hristos de a scoate dracii.... ... ORTODOXIA DE AZI NU MAI VREA SĂ SE ELIBEREZE DE DEMONI, CI SĂ CONVEȚUIASCĂ ”CREȘTINEȘTE” CU EI, așa cum s-a început în comunism; ȘI DIAVOLUL NE-A LĂSAT TOTUL, CULTUL ȘI TRADIȚIA, TOTUL! NE-A LUAT UN SINGUR LUCRU: PUTEREA de a scoate DRACII!!!!!!

Pe când cei pe care azi îi numim Sfinții Închisorilor, aceștia au renunțat la toate pentru puterea de a se elibera de diavolul comunist. Ei știau că asta e esența creștinismului, că fără puterea de a scoate dracii, nici bisericile, nici cultul, nici Tainele, nimic din Ortodoxie nu face doi bani...
Sau face fix treizeci de arginți....

miercuri, 24 mai 2017

Părintele Andrei Lemeshonok: Domnul se Înaltă, lăsându-i pe ucenici să decidă pentru ei însuși dacă Îl vor urma, dacă vor putea fi capabili să lupte cu întreaga lume plină de ispite, cu lumea păcatului, cu firea lor sau va trebui duși de mânuță...



În viață, întotdeauna, dacă nu va fi moarte, nu va fi nici înviere. Dacă nu va exista Săptămâna Patimilor, nu va avea loc acea deșertare până la capăt, nu va fi nici acea bucurie. Dacă un om va intra în biserică din inerție, nu va auzi acolo nimic. De aceea trebuie să cuprindem cele de necuprins: pe de-o parte întristarea, iar pe de altă parte bucuria. Întristarea pentru păcătoșenia noastră, pentru urâțenia noastră, și bucurie pentru dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Întotdeauna este o astfel de limită [de întâlnire, întrepătrundere]. Nu poate fi una fără cealaltă.

Așa și aici: Hristos pleacă, Se desparte de Apostoli și, prin urmare, și de noi toți, dar El nu ne părăsește. El ne lasă să așteptam venirea Mângâietorului. El crede că noi Îl vom putea cuprinde pe Duhul Sfânt, iar acest Duh Sfânt ne va face oameni noi, poporul lui Dumnezeu. Acest Duh Sfânt ne va da îndrăzneala. Așa cum Apostolii au plecat în lume și nu se mai ascundeau de frica iudeilor, au plecat să dea de știre întregii lumi despre Hristos. La fel și oamenii care intră cu sfială în biserică, cărora uneori le este rușine să facă semnul crucii, atunci când în jurul lor se află cei necredincioși, le este rușine să vorbească despre Dumnezeu, pentru că toți sunt "educați", "inteligenți", "atotștiutori". Atât de dificil este la început să vorbești despre minune, despre Hristos, despre acea simplitate în care Hristos vine într-o persoană... Cu adevărat în Biserică totul este simplu: va înțelege și un copil și un bătrân; și un învățat și cel mai analfabet om. Totul este făcut în așa fel, ca omul să poată nu doar să se atingă, ci să se și unească cu Dumnezeu.  

Sărbătoarea Înălțării este o așteptare, este un examen. 40 de zile Hristos a fost cu Apostolii și El îi pregătea pentru aceea că ei vor trebui să meargă singuri. Îi lasă pentru ca Apostolii să decidă pentru ei înșiși: Îl vor urma pe Hristos, vor putea să fie capabili să lupte cu întreaga lume plină de ispite, cu lumea păcatului, cu firea lor? Sau ei tot timpul trebuiesc purtați în brațe, duși de mânuță?

Vedem care a fost răspunsul Apostolilor atunci când ei, după coborârea Duhului Sfanț, au plecat în lume. La fel și omul: vedem un om care vine la biserică în negru, înnegrit de păcat, și, dintr-o dată, harul Duhului Sfânt descoperă în el o astfel de frumusețe încât el însuși nu se recunoaște. Devine dezgustător pentru el acel păcat, acea mizerie în care trăia. Începe să vorbească deja despre cer și este o minune care, desigur, întotdeauna te inspiră. Este o minune cu care, din păcate, toți s-au obișnuit în Biserică. De aceea acest lucru nu se etalează. E firesc. Omul a mers la biserică și a descoperit pentru sine o nouă lume, a descoperit Cerul.

Domnul Se înalță la cer pentru ca noi să ridicam Sus inimile noastre, să biruim această lume, această vreme, aceasta apăsare a păcatului, această strâmtoare a lui,  în care se chinuiește sufletul nemuritor, pentru ca el să înceapă să trăiască,  pentru ca omul să poată vorbi despre iubire, și să poată sluji unui alt om, fără a cere pentru el ale sale, ci dăruind; știind că cu cât mai multe va dărui, cu atât mai multe va primi.

Viața omului se schimbă în totalitate atunci când el începe să aibă încredere în Dumnezeu, când începe să-L caute pe Dumnezeu în viața sa, când începe să vadă sensul vieții nu în aceea de a manca gustos și a dormi un somn dulce, de a se distra și de a stoarce din acest trup tot ce se poate, ci atunci când descoperă în sine Împărăția Cerului - "sunteți templu al Duhului Sfânt".

De aceea, toată pregătirea noastră pentru sărbători - orice sărbătoare ar fi: și cele douăsprezece Praznice Împărătești și sărbătorile sfinților-, toate acestea sunt pentru noi o amintire a faptului că noi trebuie să-L urmam pe Hristos și să intrăm într-o altă viață, unde nu mai există aceste legături păcătoase după care trăiește lumea cea fără de Dumnezeu, că există un alt adevăr, există o altă viață, și eu sunt altul, nu sunt așa cum m-a făcut această lume. Iar Dumnezeu voiește ca noi toți sa devenim sfinți!


       

luni, 22 mai 2017

Moaștele Sfântului Nicolae port-stindardul apropierii dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Vatican




 Stire prezentata la Antana 1


O ceremonie impresionanta a fost celebrata in Catedrala Mantuitorului din Moscova unde au fost depuse moastele Sfantului Nicolae. Racla Sfantului, adapostita de o biserica din Italia se va afla timp de aproape 2 luni in Rusia, dupa un acord incheiat de Papa cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Sfantul Nicolae se numara printre cei mai venerati de catre credinciosii Bisericii Ortodoxe Ruse. Acestia sunt convinsi ca rugaciunile adrestate Sfantului sunt mai bine auzite in ceruri. Racala cu moastele sale este, insa, pastrata in Sudul Italiei, in catedrala ce-i poarta numele in Bari. Acum, insa, racla a fost adusa la Moscova, iar in luna viitoare va ajunge la Sankt Petersburg, spre bucuria credinciosilor rusi.

Moastele Sfantului Nicolae au ajuns in Rusia dupa prima intalnire dintre un suveran pontif si un Patriarh al Moscoviei, cea de anul trecut,  de la Havana. Papa Francisc a implinit cu bucurie dorinta inaltului ierarh rus, ca o expresie de apropiere intre cele doua mari ramuri ale crestinismului, catolicii si ortodocsii, iar Patriahul spera ca se va ajunge chiar la uniunea celor doua Biserici, despartite de aproape o mie de ani:
Patriarhul Kirill: "Noi credem ca Sfantul Nicolae, cel care asculta rugaciunile crestinilor din Apus si Rasarti, va iesi inaintea Domnului si va cere unirea celor doua biserici intr-una singura".
Sfantul Nicolae a fost, potrivit istoricilor episcopul unui oras de cultura greaca de pe actualul teritoriu al Turciei in secolul al IV-lea. Moastele sale au fost duse la Bari in 1087, pentru a le proteja in timpul luptelor dintre bizantini si otomani. 

Sfantului i se atribuie numeroase minuni. Se crede ca legenda sa a inspirat in Occident figura lui Mos Craciun, in timp ce in Est se crede ca Sfantul le aduce si el copiilor daruri sau nuiele.    

Apostolii ateismului modern


Lumea credintei: APOSTOLII ATEISMUL MODERN


Pare că sunt peste tot şi atacă orice. De la ierarhie până la mirenii care comentează pe bloguri în favoarea credinţei, de la susţinerea financiară a Bisericii până la proiectele legislative promovate de laicatul creştin, nimeni şi nimic nu poate să treacă de „cenzura” lor furioasă. Uneori sunt decenţi, alteori, parcă de cele mai multe ori, ne umplu de zoaie. Troglodiţi, babe cu batic, bărboşi, oameni de cavernă, creştinopaţi, pupători – sau, mai tare, lingători! – de moaşte, o întreagă panoplie de invective se poate aplica credincioşilor, plus catalogul extrem de bogat al înjurăturilor neaoşe, româneşti, care se pot posta în subsolul imund al articolelor. Se ştia în trecut că hârtia suportă orice, dar ecranul de azi al computerelor este infinit mai răbdător!

vineri, 19 mai 2017

Arhim. Varnava Iankos: "Nu mântuim omul dacă necontenit descoperim răul din lăuntrul lui"


Ca să poată omul să se apropie de adevărul pe care-l caută, ca să poată câştiga mântuirea pe care şi-o doreşte, trebuie să nu-şi piardă nădejdile sale. Să simtă că este vrednic pentru Adevăr, că e vrednic pentru Rai. Aşadar, să aibă nădejdea, care există împreună cu căutarea.
Aşadar, vrei să mântuiești un alt om care trăieşte în păcat? Oferă-i un mod de a nădăjdui. Ce înseamnă nădejde? Să creadă că poate să facă ceva bun şi că are ceva bun înlăuntrul său, că o oarecare vrednicie are întru sine. Ceva frumos posedă omul înlăuntrul său. Nu mântuim omul dacă necontenit descoperim răul din lăuntrul lui.

joi, 18 mai 2017

IPS Ierotheos Vlachos: "mă bucur de evlavia, cucernicia și bunătatea românilor, dar va trebui să fie atenți să aibă discernământ și echilibru"


Nici să ne ocupam de dogme și subiectele bisericești, doar prin speculație și rațiune, dar nici cu mânie, cu patimă, pentru că nici într-un caz, nici în celalalt nu va domni Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, Care este un Duh al păcii.



miercuri, 17 mai 2017

Culmea democrației atinge familia. Dezbatere despre revizuirea articolului din Constituție care privește familia – emisiunea „Realitatea Românească"


Dezbatere despre revizuirea articolului din Constituție care privește familia – emisiunea „Realitatea Românească”, Realitatea TV, 13 mai 2017



Dezbatere despre modificarea Constituției cu Mihai Gheorghiu, Florian Bichir, Radu Preda, Remus Cernea

  • O minoritate nu poate rescrie legi majorității, nu poate rescrie istoria umanității și nu poate rescrie viețile noastre, dintr-un punct de vedere ideologic.”(Mihai Gheorghiu)
  • Nu trebuie să privim cu atâta superioritate de parcă ar fi o minoritate iluminată și o majoritate bătută în cap. (Radu Preda)

Marius Iordăchioaia: "Dacă ne-am simțit iertați, ne-am simțit iubiți". "Cei iertați, se vor opri și vor împărți cu cel însetat, iertarea pe care au primit-o..."


Oameni și demoni:  IERTAREA și IUBIREA


Există ispita unei vieți creștine mecanice.

Mă gândesc, în primul rând, la Spovedanie. Intri la Duhovnic, îți spui păcatele și greșelile, ți se citește rugăciunea de dezlegare, săruți Crucea și mâna care o ține... și pleci.

Faci asta de zeci, sute și mii de ori. Mai mult sau mai puțin, începe să aibă aerul unei rutine.

Simțim dezlegarea dar, parcă nu mai simțim iertarea.... 

Iar din dezlegare, ieșim cu graba de a merge mai departe. Poate și cu un gând sau sentiment de mulțumire. Dar, numai din IERTARE, ieșim cu IUBIRE. Dacă ne-am simțit iertați, ne-am simțit iubiți. Iertarea este numele unei iubiri care intră într-o rană și o închide cu ”carnea” ei... Un suflet iertat, e un suflet atins și vindecat de iubire... 

Mi-am amintit acestea, recitind din Evanghelie, despre femeia păcătoasă din casa lui Simon Fariseul, căruia i s-a iertat mult și, de aceea, a iubit mult. Care, pentru că i s-a iertat, a iubit... 

Poate nu mai simțim, de la o vreme, cât de mult ni se iartă, de fapt, la fiecare păcat. Sau nu mai simțim fiecare păcat, ca o lovitură dată lui Iisus, cărnii și duhului Lui, căci e un Trup și un Duh cu noi. Și poate, mai adânc, mai tainic: dacă n-am greși, nici n-am mai avea nevoie de iubirea Lui.... 

Ceea ce s-a întâmplat atunci în casa lui Simon, se întâmplă acum în Biserică, adică în Trupul lui Hristos; adică, ce s-a întâmplat în afara lui Hristos, acum se întâmplă în lăuntrul Lui. E ca și cum aș spune că un accident care a avut loc pe stradă, cu carnea, sângele și nervii altuia, are acum loc în mine, cu carnea, sângele și nervii mei: ca și cum camionul care l-a izbit pe acela pe șosea, m-ar lovi acum pe mine, venind cu viteză, din lăuntrul meu...

Sărutăm Crucea și mâna duhovnicului, dar nu sărutăm, cu inima, rana pe care i-am făcut-o lui Iisus. Plecăm și umblăm dezlegați.... 

Poate, dacă am pleca și umbla iertați, am avea cu ce iubi; căci rănile păcatelor iertate de Iisus, cu cât au fost mai mari și mai adânci, cu atât sunt pline cu mai multă iubire (ca niște gropi pe care dracii le-au săpat în noi ca să cădem și să ne pierdem sufletele în ele, iar Iisus, iertându-ne, le-a umplut cu dragostea Lui, transformându-le în fântâni)...
Căci inima fiecărui om pe care îl întâlnești, dacă îi traduci bătăile, vei auzi că-ți spune, repetat, cu glasul lui Iisus: Dă-mi să beau! Dă-mi să beau!... 

Cei dezlegați vor trece mai departe, spre desăvârșirea vieții lor duhovnicești. 

Cei iertați, se vor opri și vor împărți cu cel însetat, iertarea pe care au primit-o...


P.S. Iertați generalizarea. Poate cele scrise mai sus sunt doar boala mea.

 ***

luciditate

În mine totul e rănit
batjocorit spurcat.
Eu n-am o viață
ci o vină.

Trăiesc doar
pentru-a fi
iertat. 

marți, 16 mai 2017

miercuri, 10 mai 2017

Vrednic și următor al lui Hristos, PS Macarie Dragoi - îndemn si exemplu de a fi om pentru aproapele nostru care este copleșit de suferință și uitare



Mulțumesc Mântuitorului Hristos pentru cel mai mare dar pe care Mi l-a făcut de ziua mea: să petreacă alături de mine, nevrednicul Său slujitor. Căci pe El l-am găsit în cei bolnavi pe care i-am cercetat în ziua aniversării nașterii mele, după însuși cuvântul Său: bolnav am fost şi M-aţi cercetat (Matei 25, 36). 

Am trăit, în Liturghie, dis de dimineață, în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, sub fulgii de nea care s-au pogorât din ceruri, alături de fratele RADU-ADRIAN care a trecut, în orele în care slujeam la altar, printr-o grea operație, pe creier, în spitalul din Tromsø, Norvegia, pentru extirparea unei tumori maligne, și care are mare nevoie, în continuare, de rugăciunile noastre. După Liturghia Euharistică, în Liturghia de după Liturghie, a Fratelui, am suspinat, surâs și plâns, alături de bolnavii din Stockholm pe care i-am vizitat, fiecare cu Golgota sa personală, fiecare cu crucea lui grea, pe care am încercat să o ușurez măcar puțin, ca altădată Simon din Cirene. L-am rugat pe Preamilostivul Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ne cerceteze cu harul Său vindecător, tămăduindu-ne rănile cele netămăduite

Mulțumesc, de asemenea, și fratiilor voastre celor care v-ați adus aminte de mine, Părintele, Fratele și Prietenul Vostru, împărtășindu-mi bune și alese urări în comuniune de rugăciune frățească. Dumnezeu să ne mântuiască pe noi toți! 

+Părintele Episcop Macarie 

luni, 8 mai 2017

8 mai: Pomenirea Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul si a Sf. Cuv. Arsenie cel Mare


Doxologia: Viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan


Cinstita mutare a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului, a iubitorului de feciorie şi ucenicului iubit al lui Hristos, se prăznuieşte în 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viaţa lui cea sfântă. Iar în această zi se cinsteşte numai pomenirea prafului tămăduitor, care cu minune iese în fiecare an din mormântul lui, în ziua a opta a lunii mai şi pe care creştinii cei de acolo îl numesc mană. Pentru că Sfântul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani şi ostenindu-se în bunăvestirea lui Hristos, a ieşit împreună cu şapte ucenici ai săi din cetatea Efesului şi le-a poruncit să-i sape un mormânt în chipul Crucii şi într-însul - precum scrie în viaţa lui - să fie îngropat de viu. Auzind fraţii cei din cetate de aceasta, au mers şi au săpat mormântul lui, dar n-au aflat trupul apostolului şi s-au întors, plângându-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormântul lui şi acolo îşi săvârşeau rugăciunile către Dumnezeu, chemând în ajutor şi spre mijlocire pe Sfântul Ioan.

Apoi a început în fiecare an, în această lună şi zi, a ieşi din mormântul lui un praf subţire făcător de minuni, pe care credincioşii luându-l, tămăduiau neputinţele şi patimile ce erau în popor. Pentru aceea s-a aşezat într-această zi, precum şi în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericeşti cântări de laude şi să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult decât alţii a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim a fi plăcuţi şi iubiţi lui Hristos Dumnezeul nostru.


PF Teofil al III-lea la hramul Așezământului Românesc de la Ierusalim (video)



Basilica: Hramul Așezământului Românesc de la Ierusalim | PF Teofil al III-lea a oficiat Sfânta Liturghie


Biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim şi-a sărbătorit hramul în ziua de 7 mai 2017. Cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (calendarul iulian neîndreptat), Sfânta Liturghie a fost oficiată de Patriarhul Ierusalimului, informează site-ul oficial al Reprezentanţei Patriarhiei noastre.

Alături de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea au liturghisit:
  • IPS Părinte Aristarh, Arhiepiscop de Constantiani şi Secretar Patriarhal,
  • IPS Părinte Ioachim, Mitropolit de Elenopolis.
Din soborul slujitor au făcut parte: Arhim. Matheos, Teletarhul Patriarhiei Ierusalimului, Arhim. Teofil Anastăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, Arhid. Marcu şi Diac. Agapios.

La eveniment au participat: reprezentantul din partea Misiunii Patriarhiei Rusiei în Ierusalim,  Protos. Dometian, Consulul României la Tel Aviv, dl Traian Pleşcan, şi patru grupuri de pelerini români din mai multe regiuni ale ţării.

Așezământul Românesc din Ierusalim se află în apropierea Sfintei Cetăți a Ierusalimului și are rolul de Reprezentanță a Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.



joi, 4 mai 2017

Conferința IPS Ierotheos Vlachos: "Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală" (text, video). "Lumea de astăzi are nevoie de creștini insuflați și îndrăgostiți de Hristos, altfel vom fi niște creștini secularizați"


Conferința IPS Ierotheos Vlachos

"Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală"

(prima parte: Cuvântul Mitropolitului) 



Viața duhovnicească este viața Duhului Sfânt care este legată de viața creștină. Viața creștină este unirea și comuniunea noastră cu Hristos. Viața duhovnicească înseamnă să simtă cineva în lăuntrul său lucrarea Duhului Sfânt. Aceste lucruri nu diferă între ele. Hristos este Cel care trimite pe Duhul Sfânt în inimile noastre, iar Duhul Sfânt îl plăsmuiește pe Hristos în lăuntrul nostru.

Sfântul Simeon Noul Teolog vorbește despre botezul apei și botezul Duhului Sfânt. Botezul apei este cel pe care l-am primit la o vârstă frageda, atunci când nu puteam conștientiza lucrul acesta, iar botezul Duhului Sfânt este lucrarea Duhului Sfânt pe care începem să o simțim prin pocăință

Mitropolitul Pavel Boulos Yazigi de Alep
Ce înseamnă epoca contemporană? Este mediul în care trăim noi, toți. Cum este acest mediu în care trăiesc teologii contemporani? Este un mediu dificil și tragic. In Orientul Mijlociu creștinii ortodocși suferă războiul și prigoanele. Am petrecut 3 ani în Liban și în Siria, și mai cu seamă în 1998, când avea loc războiul civil în Liban. Am fost de multe ori în Damasc și în Alep, care astazii este într-o situație foarte grea. Am legat foarte multe prietenii duhovnicești cu creștinii de acolo. Un prieten de al meu este Mitropolitul de Alep care a fost răpit. Si cunosc condițiile în care trăiesc acești creștini ortodocși. Ei nu știu dacă se mai pot trezi a doua zi, dacă mai ajung să se culce din nou seara. In Africa creștinii suferă din pricina războiului, a foametei si a vrăjitoriei. Iar în Apus creștinii suferă din cauza secularizării. Dacă m-ați întreba care dintre acestea sunt ispitele cele mai periculoase, aș spune că cele din Apus, adică secularizarea. Ce înseamnă secularizare? Secularizare înseamnă să trăiască cineva după duhul lumesc iar nu după Duhul lui Dumnezeu, să se adapteze cineva legilor lumii și să uite poruncile lui Dumnezeu, să aibă doar botezul apei și să nu aibă știință de botezul Duhului Sfânt.

miercuri, 3 mai 2017

Oamenii ce vin la Sfânta Matrona cu pietrele necazurilor, tristeților și tainelor fiecăruia primesc în schimb, prin rugăciune, bucurie și ușurare. Acatistul Sfintei Matrona, una dintre sfintele secolului al XX-lea purtătoare de harisme deosebite

Icoana a Sfintei Matrona din Moscova, izvorand mir, martie 2017
Viata Sfintei Matrona il ajuta pe omul credincios, nu atat pe cale intelectuala cat pe calea inimii, prin experienta, sa inteleaga ce semnifica crucea lui Hristos pe care o poarta fiecare om. Domnul i-a destinat Matronei o cruce particulara, de o greutate imensa. Ea a fost oarba, deplasandu-se dificil si, cu siguranta, din punctul de vedere al celor care circulau atunci pe strazile Moscovei si aspirau la obiectivele lumii acesteia, viata sa era de neinteles, obscura si grea. Erau probabil oameni care nu vroiau sa vada suferintele Matronei, pentru ca puternicele suferinte puteau sa atenteze la linistea interioara a omului obisnuit cu o alta viata, aruncandu-i o provocare, punandu-l in fata intrebarilor celor mai dificile asupra sensului vietii umane. Si cei care nu sunt gata sa primeasca aceste provocari evita, in cea mai mare parte a timpului, sa priveasca suferintele penibile ale celorlalti oameni"

Doxologia: 2 mai, pomenirea Sfintei Matrona de la Moscova


Atunci când pășești dincolo de pragul Mănăstirii Pocrov din Moscova te întâmpină, așa cum știe mai frumos, ocrotitoarea acestui așezământ, Sfânta Matrona. Fiorul sfânt, suspinul scăpat printre porțile deschise ale inimii te fac să te simți cel mai important oaspete al sfintei care adună zi de zi nenumărați pelerini la racla cu moaștele sale. Un lung șir de oameni purtători de flori care își suprimă și cea mai mică șoaptă, oameni care stau cuminți, cufundați în rugăciune, la un rând ce poate dura și nouă ore. Fiecare are felul lui de a vorbi cu sfinții, dar acolo vezi lacrimi de bucurie care îi scaldă pe toți cei care o întâlnesc pe Matrona.

Prăznuită în ziua de 2 mai, Sfânta Matrona este, alături de Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul și Sfântul Paisie Aghioritul una dintre sfintele secolului al XX-lea purtătoare de harisme deosebite. Matrona Dimitrievna Nikonova s-a născut în anul 1881, în satul Sebino, gubernia Tula din Rusia, într-o familie de țărani săraci, cu patru copii. Din cauza sărăciei în care trăiau, părinții s-au gândit ca după naștere să abandoneze copilul într-un orfelinat. Însă un vis prevestitor i-au făcut să-și schimbe planul, căci mama și-a visat copilul sub forma unei păsări albe, cu chip omenesc, având ochii închiși. Născută oarbă, Matrona, încă din copilărie, a fost purtătoare de darurile duhovnicești ale înainte-vederii și tămăduirii. Infirmă și respinsă, nu a avut bucuria de a se juca cu ceilalți copii de vârsta ei. Școala tinereții i-a fost rugăciunea şi cugetarea la cele duhovnicești. Locuind în apropierea bisericii din sat, mergea tot timpul la slujbe cântând și învăţând toate rugăciunile. Avea o mare sensibilitate pentru sfintele icoane pe care le iubea foarte mult, chiar dacă era lipsită de vederea trupească. Îi plăcea să aibă o candelă aprinsă înaintea lor și să petreacă ceasuri îndelungate în rugăciune, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.

La vârsta de 14 ani, mergând într-un pelerinaj, ajunge și la biserica în care slujea Sfântul Ioan de Kronstadt. După încheierea slujbei, Sfântul Ioan a rugat credincioșii din biserică să îi facă loc Matronei, adresându-i acesteia chemarea: „Matronușka, vino-vino la mine! Iată, vine schimbul meu – al optulea stâlp al Rusiei”. Puțin mai târziu, la vârsta de 17 ani, are să mai poarte o cruce, pierzându-și mobilitatea picioarelor, rămânând țintuită la pat pentru toată viața.

luni, 1 mai 2017

IPS Ierótheos Vlachos: La Sfânta Liturghie găsim răspunsul la întrebările: "Cine ne va depărta nouă piatra?", "De ce îl căutați pe Cel viu între cei morți?", "Cine ne-a furat nădejdea?"


IPS Ierótheos Vlachos, predică la Duminica Mironosițelor. 

"Toți suntem invitați să devenim bărbați mirofori și femei mironosițe și vom dobândi experiența personală a faptului ca Hristos a înviat"



Astăzi este Duminica femeilor mironosițe și le cinstim și le sărbătorim pe acestea și, de asemenea, pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim. Este foarte important faptul că femeile mironosițe au arătat o foarte mare dragoste față de Mântuitorul Hristos. Se mișcau și trăiau mai mult prin inima lor decât prin mintea lor. Sfântul Paisie Aghioritul spunea faptul că Apostolii, lucrând mai mult rațional, s-au închis în locașurile lor de frica iudeilor. Iar, femeile mironosițe, lucrând mai mult cu inima lor nu s-au înspăimântat și, cumpărând mir, de dimineață, au mers spre mormântul Domnului. Acest lucru înseamnă că atunci când ne îndreptăm către Hristos trebuie să ne îndreptăm mai mult cu inima decât cu mintea.   

Citind Sfânta Evanghelie de astăzi, dar și ascultând troparele de aseară, extragem trei întrebări mai importante. Prima dintre ele este legată de faptul că femeile mironosițe au cumpărat mir și, dis-de-dimineață, s-au dus să ungă trupul lui Hristos. Si, se întrebau între ele: cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Era o întrebare foarte importantă pentru că la intrarea mormântului era o piatră foarte voluminoasă pe care nu o puteau mișca. Cu toate acestea nu s-au înspăimântat și mergeau către mormânt. Așadar aveau o problemă, dar aceasta nu le-a oprit să-și continue drumul lor. Si, când s-au apropiat de mormânt au văzut că piatra fusese dată la o parte de la intrarea mormântului. Acest lucru înseamnă că trebuie să avem o dragoste foarte mare față de Dumnezeu, dincolo de diferitele probleme pe care le vom întâmpina în viața noastră. Există diferite pietre mari și voluminoase care stau stavilă în calea întâlnirii noastre cu Dumnezeu, dar noi trebuie să înaintam cu foarte mare tărie de caracter și dragoste, încercând să ne întâlnim cu El. Omul a fost creat de Dumnezeu având în el avânt și dragoste de întâlnire cu Dumnezeu. Nimic nu ar trebui să ne oprească în drumul nostru de a-L întâlni pe Hristos cel înviat. Si, atunci, Mântuitorul Hristos văzând dragostea pe care noi I-o arătam intervine și dizlocă toate pietrele și toate problemele pe care le întâlnim. Nici un element și nici un lucru omenesc nu ne poate opri să ne întâlnim cu Hristos cel înviat. In cel mai critic moment intervine Mântuitorul însuși prin îngerii Săi și dă la o parte toate stavilele

A doua întrebare pe care o extragem din Evanghelia de astăzi este ceea ce a spus îngerul - când femeile mironosițe au intrat în mormântul Domnului au văzut acolo un înger de lumină. Si, ele mergând să ungă trupul lui Hristos cel răstignit și așezat în mormânt, îngerul le-a întrebat: ce căutați pe Cel viu între cei morți? De ce Îl căutați pe Dumnezeu Cel viu între cei care sunt morți? - pentru că a înviat, nu nu există aici trupul Lui. Ceea ce înseamnă că Hristos în care credem este viu, nu este mort. Nu este un Dumnezeu idee sau valoare din aceasta lume. Noi nu credem într-un Dumnezeu care o dată, într-un moment al istoriei, a trăit și apoi a murit. Credem în Hristos Cel viu, Cel înviat. Același Hristos ne-a mărturisit în cartea Apocalipsei că: "Eu, iată, M-am făcut mort, dar trăiesc în vecii vecilor"(Apocalipsa 1, 18), "Eu sunt începutul și sfârșitul, alfa și omega"(Apocalipsa 22, 13).

Nu credem într-un Dumnezeu mort. Si, cum înțelegem acest lucru? Pentru că, atunci când trăim cu adevărat în credința Ortodoxă, dobândim experiența Mântuitorului Hristos înviat, în inimile noastre. Așadar Dumnezeu este viu, Dumnezeu este cel ce viețuiește dar, în același timp, este și Dumnezeul celor vii, este Dumnezeul oamenilor ce sunt vii. Hristos a spus că: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov. Nu sunt Dumnezeul celor morți, ci sunt Dumnezeul celor vii. (Marcu 12, 26-27). Ceea ce înseamnă că Dumnezeu locuiește și se așează în inimile oamenilor celor vii, a prietenilor Săi. Si noi cunoaștem faptul că Hristos a înviat nu pentru că ne-au spus acest lucru și ne-a împărtășit acest adevăr anumiți oameni, și nu pentru faptul că există diferitele tradiții și obiceiuri, ci pentru că întâlnim oameni care sunt prieteni ai lui Dumnezeu, oameni în care locuiește Hristos Cel înviat. Si, atunci când Dumnezeu îngăduie și ne binecuvântează, și noi putem dobândi experiența Dumnezeului celui viu în inimile noastre. Nu credem în ceva care a existat cândva și acum nu mai există, nici nu așteptăm pasivi să ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos la cea de-a Doua Sa venire, ci trăim plenar, de acum, viața Mântuitorului Hristos în Biserica Sa. Biserica este un locaș de închinăciune mare, în care se săvârșește Sfânta Liturghie dar, de asemenea, și trupul nostru este locaș al Duhului Sfânt, al lui Dumnezeu, și în inimile noastre are loc rugăciunea în chip neîncetat, și astfel putem avea experiența Mântuitorului Hristos înviat în inimile noastre.

A treia întrebare, pe care am auzit-o la troparele Stihirilor de la slava Vecerniei de ieri, este o creație a Sfântului Cosma, care adresează următoarea întrebare Sfintei Maria Magdalena. Când Maria Magdalena a mers la mormânt și a crezut ca a fost furat trupul lui Hristos, scrie acest tropar: cine ne-a furat nădejdea noastră? Hristos a fost și atunci, dar și astăzi în vremea noastră, nădejdea oamenilor. Atunci oamenii erau dezamăgiți din pricina tuturor evenimentelor care se întâmplau în viața lor. Erau dezamăgiți și de puterea politică lumească, dar și de puterea bisericească a vremii. Si, auzindu-L pe Mântuitorul Hristos vorbind și făcând minuni, spuneau că: Acesta este nădejdea noastră. Si, când au văzut că a fost răstignit Hristos, atunci au fost dezamăgiți. Si au spus, așadar: cine ne-a furat nădejdea? Iar cei doi ucenici care mergeau spre Emaus spuneau Mântuitorului Însuși: iar noi, credeam că Acesta va fi cel care va izbăvi pe Israel. Dar, imediat ce au adresat aceste întrebări, atât Maria Magdalena, cât și cei doi ucenici... celei dintâi Mântuitorul i-a spus pe nume: Maria. și ea atuncea a răspuns: Învățătorule! Nu poate nimeni să ne fure nădejdea oricâte probleme am avea în viața noastră, oricâți potrivnici am avea. Si toate cele ce există în această lume să fie nimicite, și toată puterea acestei lumi să cadă asupra noastră, nimeni nu ne poate fura nădejdea. Iar această nădejde este Mântuitorul Hristos înviat. In Acesta credem și pe Acesta îl avem în inimile noastre.

Așadar de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie  - așa cum suntem astăzi adunați aici, în Duminica femeilor mironosițe dar și a bărbaților mirofori, purtători de mir, cum sunt Iosif și Nicodim; acest lucru arată unitatea și unirea care există între femeile și bărbații purtători de mir în Domnul Hristos cel înviat- de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie ne întâlnim cu aceste trei întrebări: cine ne va depărta nouă piatra? Venim în biserică mâhniți și suparăți din pricina diferitelor probleme, din pricina diferitelor boli și dezamăgiri dar, când venim și participăm la Sfânta Liturghie vedem cum toate acestea sunt înlăturate, pentru că ne întâlnim cu Domnul Hristos Însuși. Si, atunci când ne întâlnim cu Domnul nostru Iisus Hristos, toate celelalte se preschimbă și trec în marginea vieții noastre de zi cu zi.

De asemenea, în Sfânta Liturghie primim răspunsul la întrebarea: de ce îl căutați pe Cel viu între cei morți? Venim și ne întâlnim cu Hristos cel înviat și viu, prin rugăciune și prin Sfânta Împărtășanie, dar ne întâlnim în locașul cel sfânt, în biserică, cu oamenii în care locuiește Hristos cel înviat. Sfânta Liturghie este o stare harismatică a Duhului Sfânt, pentru că toți cei care participă la Sfânta Liturghie participă și primesc harul Duhului Sfânt. Si, în același timp, au loc două sfinte liturghii. O liturghie în Sfântul Altar, pe Sfânta Masă, unde se jertfește mielul lui Dumnezeu și cealaltă liturghie în jertfelnicul lăuntric al inimii noastre, a fiecăruia dintre noi. Si astfel înțelegem și trăim faptul că Hristos este Dumnezeu cel Viu și Dumnezeul celor vii.

Si, spre sfârșitul Sfintei Liturghii, primim și răspunsul la întrebarea: cine ne-a furat nădejdea? Se termină Sfânta Liturghie spunându-se: nimeni nu poate să fure nădejdea noastră, adică pe Hristos. Poate putem avea foarte multe probleme, putem avea foarte multe mâhniri și tristeți în interiorul nostru dar nădejdea noastră este Hristos. Nimeni nu ne poate priva și lipsi de aceasta nădejde. Si, acest lucru îl vedem în viața sfinților martiri, și cum vedem în viața Sfintei Parascheva, și a altor cuvioși și asceți. Au trăit totdeauna împreună cu Hristos. Prin urmare, toți suntem invitați să devenim [bărbați mirofori] și femei mironosițe, să mergem împreună spre biserică - care este de o potrivă și locașul de închinăciune dar și inimile noastre-, și să aducem la această biserică și locaș, la acest mormânt, prinosul nostru de mir - adică rugăciunile și pocăința noastră-, și atunci va ieși în întâmpinarea noastră Hristos însuși. Si vom dobândi experiența personală a faptului ca Hristos a înviat. Nu pentru că acest lucru ne-au spus alți frați ai noștri, nu pentru că acest lucru este cântat în troparele Bisericii, ci pentru că avem această încredințare și o trăim în inimile noastre. Si, atunci, după fiecare Sfântă Liturghie, putem mărturisi ceea ce a spus și a mărturisit Sfântul Serafim de Sarov: Hristos a inviat, bucuria mea! Amin!


IPS Ierótheos Vlachos la Catedrala Mitropolitană din Iași 



duminică, 30 aprilie 2017

ÎPS Ierotheos Vlachos la Iași, cu ocazia lansării a 2 dintre cărțile sale, și la Paltin - Petru Vodă în pelerinaj la mormântul P. Iustin Pârvu si pentru a se întâlni cu Părintele Stareţ Hariton Negrea



Înregistrarea integrală a Lansării cărților în traducere în limba română ale 

Înaltpreasfințitului Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie


Eveniment desfășurat în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași.

Au luat cuvântul, pe rând,
  • IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei; 
  • Pr. Roger Coresciuc, asist. univ. al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași; 
  • Tatiana Petrache, traducător „Dogmatica empirică... Vol. 2” și 
  • IPS Ierotheos Vlachos, autorul cărților lansate. 

Moderatorul evenimentului a fost domnul Cătălin Jeckel, director al Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

***


Ziaristi Online: Înaltpreasfințitului Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, în pelerinaj la Mănăstirea Petru Vodă şi mormântul Părintelui Justin Pârvu. VIDEO cu Părintele Stareţ Arhimandrit Hariton Negrea

 
Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a lansat vineri, 28 aprilie 2017, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan – Iași, cărțile „Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis. Vol. II” și „Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului” ale Înaltpreasfințitului Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, venit special din Grecia pentru lansarea celor două volume apărute la Editura Doxologia.

Sâmbătă, Părintele Mitropolit Ierotheos Vlahos a mers în pelerinaj la mormântul Părintelui Justin de la Mănastirea Petru Vodă şi pentru a se întâlni cu Părintele Stareţ Arhimandrit Hariton Negrea. Mănăstirea a publicat pe site-ul oficial un cuvânt al celor doi înalţi slujitori ai Domnului, pe care îl redăm în înregistrarea video de mai jos:


Duminică, 30 aprilie, Înaltpreasfințitul Ierótheos va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De asemenea, în seara zilei de duminică Mitropolitul Nafpaktosului va susține, în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, conferința cu titlul „Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală.



LEGATURI:

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Rugaciune ecumenista in Cairo cu Papa Francisc, Papa Tawadros II, Patriarhul Bartolomeu și Patriarhul Alexandriei (video)


  Rugăciunea ecumenistă din 28 aprilie 2017, 

  în complexul catedralei ortodoxe copte din Cairo, Egipt


condusa de:
Papa Francisc, al Bisericii Romano-Catolice;
Papa Tawadros II, al Bisericii Copte-Ortodoxe;
Patriarhul Sidrak, al Bisericii Copte-Catolice;
Patriarhul Laham, al Bisericii Greco-Catolice Melchite;
Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu;
Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei și al întregii Africi.

VIDEO :




Corina Negreanu despre rolul culorii în icoană și noile ispite cromatice. "Pictorii iconari de odinioară, stăpâneau o incredibilă artă de formă și culoare laolaltă"

Sfintele Împărătese care au apărat icoanele, Irina(787) și Teodora(843)
În fapt, icoana reprezintă trei împărătese, incluzând-o central pe Maica Domnului Hodighitria(Povățuitoarea) cinstită de fericitele basilee ,,care L-au iubit pe Hristos”. Sus, centrat, Sf. Mahramă sau Năframa Regelui Abgar- izvorul și temelia icoanelor. Jos, centrat, o emblemă ce se referă la Anul Omagial 2017 închinat icoanelor și iconarilor.
icoană pe lemm (31x42 cm) de Corina Negreanu/2017

Corina Negreanu: Noile ispite ale icoanei; laconismul cromatic


Iisus Hristos-Mântuitorul și Biserica Universală prin cele Șapte Sinoade Ecumenice ale sale nu a disprețuit, trupul sau materia(natură) stricăcioasă și derizorie. Din contră. Nu le-a negat rostul ci le-a arătat /reconsiderat  deplin slava. Căci Mântuitorul Iisus Hristos  la întruparea Lui- momentul zero de re-creere a lumii- nu a anulat ori a distrus materia și firea omenească, ci le-a asumat și recalibrat

Icoana are și această  funcție, pe lângă altele,  de a arăta, de a oglindi, de a sugera partea nevăzută/cerească, însă fără a minimaliza/ignora  partea pământească (trup și psihic) înduhovnicită ce a atins cotele sfințeniei persoanei reprezentate în ea -mucenic, cuvios s.a.

De-a lungul timpului, sub conul de lumină al conștiinței ecleziale, reprezentările iconografice au cunoscut o dezvoltare și un apogeu artistico-liturgic ce a atins cea mai înaltă limpezime dogmatică, artistică și stilistică, în epoca de renaștere bizantină a Paleologilor, după crizele iconoclaste. În Rusia, sec. XIV-XV. La noi, mai ales prin arta brâncovenească din sec. XVII. Culorile icoanei sigur că erau naturale și vii în epoca Paleologilor. O gamă sofisticată spre deosebire de pictura  și arta sacră a veacurilor trecute.

În icoană, atât desenul cât și culoarea-subordonată lui rămân în tandem ca importanță, deși nu acest raport reprezintă întregul ei. Există azi tendința de a disprețui culoarea în raport cu desenul pe terenul  ,,noii” artei sacre. Au fost și sunt evident greșeli de prost gust, neștiință și lipsă de măsură care au alimentat pe bună dreptate acest refuz de a se opta pentru o paletă cromatică vie și  curajoasă. Desenul obligă spre rațional și spirit. Culoarea, e adevărat, se adresează impresiei vizuale, inspiră mai mult latura emoțională, psihică. Simbolică. Dar și duhovnicească. De aici căderea/păcatul în abstracționism versus senzualitatea degradantă a stridenței polifoniei culorilor în stilul (neo)bizantin de pictură. De aici panica estetică, laconismul cromatic și o zgârcită gestiune a culorilor redusă la câteva tonuri, a două-trei culori, pentru a controla mai bine un așa-zis echilibru compozițional ce sintetizează și  definește  ,,onest” imaginea sacră și trasăturile duhovnicești ale sfințeniei. Uneori se forțează tertipuri, patine, ceața  ca icoana nouă, astfel ,,învăluită”, să sugereze mai bine prezența  harului...   Alteori,  icoana prea e privită (doar) ca execuție și tehnică artistică.  Sigur, lucrurile sunt mult mai complicate și pot fi argumentate pe măsură.

Dumnezeu a creat diversitatea. Creația întreagă, lumea materială, întreg cosmosul e inundat de bogăția și armonia culorilor revărsate fără rest  într-o spontaneitate desăvârșită, fie ea și numai din/în lumea aceasta. Un crâmpei din această strălucire a armoniei culorilor au descoperit-o restauratorii ruși  la începutul sec. al XX-lea, când au încercat, printr-o mișcare națională de reconsiderare a folclorului rus, să recupereze icoana  veche (pretextată  ca ,,piesă folclorică uitată”) - secole de-a rândul după epoca de tristă amintire a țarului Petru I. La îndepărtarea  stratului de olifă înnegrită și  a acoperămintelor metalice ale vechilor icoane rusești, spre uimirea  artiștilor restauratori, a înviat frumusețea și bogăția strălucitoare a culorilor icoanelor de altădată. Viața din ele, smerita bucurie. Era incontestabilă măestria și știința armonizării culorilor spiritualizate ale acelor pictori iconari de odinioară, care stăpâneau o incredibilă artă de formă și culoare laolaltă! Viul vieții și al armoniei depline întru Frumusețea Duhul Sfânt.

A reduce, a minimaliza, a omite și a exclude rostul și rolul ermeneuric al culorii în icoană este o opțiune plastică ce poate devia imaginea liturgică-icoana, spre dualism maniheist, spre monofizitism mascat. O poziție dochetistă față de adevărul Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos (istoric), față de Duhul Sfânt și  de har. O părută părelnicie forțată despre sfințire și sfințenie trădată de căutarea unei expresivități plastice de impact vizual  prin laconismul cromatic, născută din ,,slăbiciunile credinței înseși”. Nu o spun eu, o spune Leonid Uspenky, în tratatul său de Teologia icoanei, printre rânduri.

Nu e de lepădat nici ce spune Paul Evdochimov:
,,Monofizitismul nu a fost niciodată depășit în anumite probleme de credință: a luat forma  ,,egoismului transcendent” al mântuiri individuale. E disprețul monofizit față de carne și materie, fuga spre cerul spiritelor pure, ignorarea culturii și a vocației omului în lume, ostilitate și chiar ură față de femeie și frumusețe.(...) Or, adevărata Tradiție predică tensiunea autentic dialectică, atât de puternic subliniată de  Sfântul Grigorie de Palama: nu un lucru sau altul, ci amândouă deodată. Aceasta este tensiunea între smerenia subiectivă și  faptul obiectiv de a fi co-liturghisitor, împreună-făcător,  co-poiet cu Dumnezeu.  
Antinomiile odinioară atît de familiare Sfinților Părinți, trebuie învățate din nou. Omul spune: ,,nu sunt desăvârșit” și Dumnezeu îi răspunde  ,,Fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru din ceruri desăvârșit este”. Omul spune: ,,Deșertăciune sunt și pulbere”, iar Hristos îi răspunde: ,,Voi sunteți dumnezei și-Mi sunteți prieteni”(...) iar Sfântul Ioan zice: ,,Sunteți unși ai Celui Sfânt și pe toate le știți”. ,,Chipul slavei celei negrăite sunt deși port rănile păcatelor”, spune, într-o sinteză plină de forță, un tropar al slujbei de înmormântare. (Arta icoanei - O teologie a frumuseții)
Omul este creat și în același timp nu este creat, ci ,,născut din apă și din Duhul Sfânt”, pământesc și ceresc, făptură și dumnezeu în devenire. Un ,,dumnezeu creat” este o noțiune dintre cele mai paradoxale, ca și ,,persoana creată” și libertatea creată”. Îndrăzneala Sfinților Părinți întărește aceste maxime, aceste sentințe pentru ,,a nu se lăsa pradă tristeții”  și pentru ,,a nu stinge flacăra Duhului Sfânt”.”

*
Rolul culorii în icoană se aseamănă  în viață cu cel al femeii. Nuanțe și nunțe. Tonuri calde, reci. De dragul Mironosițelor Femei, ,,La mulți ani!”  tuturor femeilor creștine, reflexii translucide de smerenie și dragoste în care să-și lase amprenta harul Duhului Sfânt.

miercuri, 26 aprilie 2017

Ce duh moștenim, ce duh ducem mai departe?


Oameni și demoni: Al cărui duh sunt?



Pentru mine Sfinții Închisorilor sunt eroiii războiului duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Române cu duhul comunismului.

Ei au început acest război la periferia lui, la nivel trupesc și intelectual, cultural și politic, și au fost duși de Dumnezeu până în miezul lui, în Casa Răului, în inima vârtejului malefic ce avea să-i împrăștie semințele în inimile oamenilor....

Sfinții Închisorilor au înfruntat duhul comunismului în starea lui pură, înainte de a se disemina în poporul român. De aceea, oricine vrea să vadă chipul descoperit, fără nici o mască ideologică sau instituțională, al duhului comunismului trebuie să cunoască Fenomenul Reeducării din pușcăriile comuniste, Fenomen care și-a avut capitala la Pitești.

Detaliu din Icoana mărturisitorilor din temnițele comuniste
După 1989 duhul comunismului n-a părăsit România. Dimpotrivă, și-a continuat lucrarea. Lupta începută cu elita duhovnicească a României în tenebrele Piteștiului a devenit acum lupta cu amintirea, cu Duhul acestora, în sufletele noilor generații.  

Reeducarea nu e un succes deplin decât atunci când poporul se leapădă de eroiii lui duhovnicești, ca de niște pericole supreme pentru pacea și bunăstarea lor, așa cum s-au lepădat evreii de Hristos; atunci abia primește el în chip desăvârșit, pentru totdeauna, pecetea comunismului. Căci vrăjmașul sufletului omenesc știe că Biserica e vie într-un neam atâta timp cât naște eroi duhovnicești, luptători cu duhurile rele, că Liturghia își împlinește rostul atâta vreme cât hrănește acest eroism.

În comunismul de dinainte de 1989 pușcăriile au fost adevăratele mănăstiri și schituri ale țării: acolo a bătut inima Ortodoxiei. Căci acolo a fost prima linie a războiului duhovnicesc. Acolo, elita culturală și politică a țării a devenit elită duhovnicească; acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit să fie duși în tenebrele cele mai profunde ale comunismului, ca să înfrunte însuși duhul acestuia.

În măsura în care a rămas ceva necomunizat în Biserica și țara noastră, aceasta se datorează Sfinților din închisorilor comuniste. Prin compromis s-a salvat instituția eclezială, dar prețul ascuns, duhovnicesc, al acestui târg, a fost pătrunderea duhului comunist în administrația bisericească și mentalul colectiv al credincioșilor. De aici ni se trag toate bolile care macină azi Ortodoxia românească, de la cultul consumismului ”cu binecuvântare” și până la înlocuirea războiului duhovnicesc cu psihoterapia ortodoxă, training-uri de dezvoltare personală.

Cum tindem să înțelegem și să abordăm Biserica din România azi? Ca pe o clinică de recuperare pentru cei ce nu se mai pot integra în societatea de consum sau ca spital de campanie pentru cei răniți în războiul duhovnicesc?

Poate că fără Sfinții Închisorilor, fără istoria scrisă cu sângele lor în temnițele comunismului, nici măcar nu ne-am mai pune o astfel de întrebare.

***

El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască.(Luca 9, 54-55)