luni, 15 februarie 2010

Carti de citit

REEDUCAREA IN ROMANIA COMUNISTA
Primul volum prezintă începuturile reeducării: un studiu de caz despre Makarenko şi naşterea pedagogiei sovietice, precedentul reeducativ de la închisoarea Aiud (1945-1948), reeducarea de la Suceava (1948-1949), Piteşti (1949-1951) şi Braşov (1950-1951).
Următoarele două volume vor acoperi: unul - reeducarea la închisorile Târgşor (1949-1950) şi Gherla (1950-1951) şi al doilea - reeducarea de la Târgu Ocna, Canal şi Ocnele Mari (1950-1951).
http://c-tarziu.blogspot.com/2010/02/reeducarea-in-romania-comunista-1945.html


ACATISTUL SFANTULUI VALERIU GAFENCU
http://www.agnos.ro/magazin/product_info.php?products_id=150
Condacul 1:
Pe cel ce plinind cuvântul Evangheliei a strălucit, luminând ca o candelă din care s-au aprins mănunchiuri de lumânări în întunericul temniţelor, veniţi, iubitorilor de nevoinţe, să îl cinstim ca pe un dascăl al jertfelniciei, al răbdării şi al iubirii aducătoare de roadă, şi să îi cântăm: Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

Icosul 1:
A ajuns până la noi propovăduirea ta, alesule mărturisitor: „Vă cheamă Domnul slavei la lumină, vă cheamă mucenicii-n veşnicii; fortificaţi Biserica creştină cu pietre vii, zidite-n temelii.” Şi vrând a urma îndemnului tău, ne rugăm ţie să fii grabnic apărător al nostru, ca să îţi putem cânta într-un glas:
Bucură-te, cunună a Bisericii şi comoară a neamului românesc;
Bucură-te, că eşti bucurie a credincioşilor şi dar dumnezeiesc;
Bucură-te, nou apostol care în temniţe ai propovăduit dreapta credinţă;
Bucură-te, că harismele tale le-ai ascuns sub veşmânt de umilinţă;
Bucură-te, rudenie a mucenicilor din primele veacuri creştine;
Bucură-te, că pământul Basarabiei se slăveşte prin tine;
Bucură-te, că din anii copilăriei ai stat sub cereasca binecuvântare;
Bucură-te, că spre slujirea Domnului şi a aproapelui ai avut chemare;
Bucură-te, că tinereţea ta a fost pecetluită de feciorie şi jertfelnicie;
Bucură-te, că luptându-te cu ispitele ai fost iubitor de curăţie;
Bucură-te, că din curajul tatălui tău ai învăţat să stai tare în necazuri;
Bucură-te, că nu te-ai temut nici de moarte, nici de chinuri;
Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniţi pentru Hristos!

SEMNIFICATIA DUMINICILOR DIN POSTUL MARE
http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-carte/324-semnificatia-duminicilor-din-postul-mare-raduleanu,-boris,-pr..html
De Preot Boris Raduleanu

DRUMUL SPRE ACASA de DANION VASILE

http://www.danionvasile.ro/blog/2009/09/14/drumul-spre-acasa-dupa-desfrau-droguri-yoga-si-alte-rataciri/
http://saccsiv.wordpress.com/2009/09/15/noua-aparitie-editoriala-danion-vasile-%E2%80%9E-drumul-spre-acasa-dupa-desfrau-droguri-yoga-si-alte-rataciri%E2%80%9D/
http://ciprianvoicila.blogspot.com/2010/03/lansarea-cartii-drumul-spre-acasa.html

Din introducerea cartii:

Cartea de faţă are un titlu simplu: Drumul spre Acasă… Am ales acest titlu pentru că, după ce am trecut prin mari rătăciri, după prima spovedanie m-am simţit Acasă. Am simţit că Dumnezeu este cu mine, şi eu cu El…

Pentru mine există trei locuri în care mă simt acasă: casa în care locuiesc, împreună cu familia mea. Braţele soţiei mele, fapt pentru care nu m-am săturat să Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit-o. Şi biserica, mai ales biserica…

Da, în biserică mă simt acasă, fie că e vorba de biserica la care merg de obicei, fie că e vorba de o biserica unei mănăstiri, sau o biserică la care asist doar pentru o slujbă.

De fapt, Acasă mă simt lângă Dumnezeu… Nu îi înţeleg pe cei care spun că simt prezenţa lui Dumnezeu doar în biserică. Da, biserica e Casa Domnului, dar inimile noastre trebuie să fie lângă Dumnezeu tot timpul. Nu voi fi ipocrit şi nu voi spune că inima mea e tot timpul lângă Dumnezeu. Am greşelile şi căderile mele… Dar, oricât mi-ar fi de greu, ştiu că lângă Dumnezeu sunt Acasă…

Trăim vremuri de mare confuzie. Oamenii se simt străini, neînţeleşi, părăsiţi, neiubiţi… Nu ştim să Îl căutăm pe Dumnezeu, aceasta e problema… Hristos ne iubeşte, El vrea mântuirea noastră. Biserica este Trupul Lui. În Biserică învăţăm să trăim, să iubim, să ne bucurăm de frumuseţea lumii…

Cartea aceasta se adresează celor care stau departe de Dumnezeu şi de Biserică. Se mai adresează celor care, aflându-se în diferite păcate, găsesc tot felul de motive pentru a nu-şi schimba vieţile. Se mai adresează celor care, din cauza anumitor căderi, simt că nu mai au puterea să se apropie de Biserică – deşi au stat luni sau ani de zile aproape de ea…

Volumul conţine câteva interviuri cu oameni care s-au apropiat de Adevărul Ortodoxiei[1]. Un tânăr care se droga, un altul care practica yoga, altul care a trecut pe la diferite grupări sectante. Apare şi mărturia unui preot ortodox, convertit de la catolicism, Gregory Horton, pe care Dumnezeu l-a ferit printr-o minune să ajungă la greco-catolici…

Am inclus aici şi câteva scrisori sau mesaje de la cititori, primite pe e-mail sau postate pe blog-ul meu. M-am bucurat foarte mult să văd – atunci când au fost postate pe blog – ecourile acestor mărturii sincere de luptă cu păcatul – fie că e vorba de desfrâu, de droguri sau de alte căderi.

Volumul se încheie cu textul unei conferinţe pe care am ţinut-o la Alba Iulia – „Despre convertire şi convertiţi”. De obicei, prin convertire se înţelege trecerea de la o credinţă rătăcită (fie că e vorba de yoga, catolicism, radiestezie, spiritism etc) la credinţa ortodoxă. Se vorbeşte însă foarte puţin despre convertirea ateilor sau a agnosticilor care au primit botezul în copilărie, dar au trăit departe de Biserică. E nevoie de o reîncreştinare a celor care sunt creştini cu numele, necredincioşi cu faptele.

Cred că fiecare întâlnire cu Dumnezeu descrisă în această carte poate fi un prilej pentru a pune început bun mântuirii. Mărturiile care urmează conţin efectiv pagini de spovedanie… Spovedanii ale oamenilor care simt că, după întâlnirea cu Dumnezeu, au ajuns acasă.


IDENTITATEA SI LIBERTATEA OMULUI IN ORTODOXIE -raspunsuri ale bisericii in privinta actelor electronice
http://ciprianvoicila.blogspot.com/2010/03/acceptam-sau-nu-actele-biometrice.html
Volumul Identitatea şi libertatea omului în Ortodoxie- Răspunsuri ale Bisericii în privinţa actelor biometrice amplifică seria volumelor editate în limba română ( dintre care aş aminti Stareţii despre vremurile din urmă, La apusul libertăţii, Dictatura Biometrică, Apostazia şi Antihristul), venind cu un plus de noutate.
Cel care s-a ocupat de îngrijirea ediţiei, Ionuţ Gurgu, a împărţit textele în două categorii: pe de o parte cititorul are ocazia să citească documentele oficiale ale Bisericilor Ortodoxe din Grecia, Serbia, Ucraina şi România cu privire la problema acceptării actelor biometrice, iar pe de alta ia contact cu poziţiile adoptate de arhierei, duhovnici şi teologi contemporani: Cuviosul Paisie Aghioritul, Protosinghelul Petroniu Tănase, stareţul schitului românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos, arhimandritul Gheorghie Kapsanis, stareţul Mănăstirii Grigoriu, Preot profesor Gheorghios Metallinos, arhimadritul Evsevie Vittis, ieromonahul Hristodul Aghioritul, Preasfinţitul Hrisostom, episcopul Jicei, arhimandritul Iustin Pârvu, ieromonahul Ştefan Nuţescu, arhimandritul Arsenie Papacioc, ieromonahul Savatie Baştovoi, arhimandrutul Mihail Stanciu- stareţul mănăstirii Antim, ieromonahul Adrian Făgeţeanu, arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, Preot- ing. Acad. Dumitru Grigore, Preasfinţitul Sebastian, episcolul Slatinei şi Romanaţilor, diaconul Oliver Subotici, directorul Centrului de Studii şi Utilizare a Tehnologiilor Moderne din cadrul Arhiepiscopiei Belgradului şi Karlovăţului.

Care atidudine este ortodoxă ?
Dacă vom face puţină observaţie participativă în rândul parohiilor, vom constata că faţă de problema actelor biometrice creştinii ortodocşi români se poziţionează, în mare, în două tabere: unii văd în ea o problemă duhovnicească gravă, care prefigurează altele şi mai mari; ceilalţi spun: domnule, un creştin adevărat nu se preocupă de probleme lumeşti, de factura asta, ci caută să ducă o viaţă cât se poate de duhovnicească: adică merge în fiecare duminică la biserică, luptă cu propriile patimi, se spovedeşte des, se împărtăşeşte des, într-un cuvânt, caută să se unească permanent cu Hristos. De aceea, pentru o persoană care gândeşte aşa, legalizarea prostituţiei, legalizarea relaţiilor „conjugale” între homosexuali, legalizarea consumului de droguri uşoare, problema acceptării sau impunerii actelor biometrice nu sunt probleme duhovniceşti. Cititorul care îmbrăţişează această viziune va citi cu surprindere în acest volum ceea ce spune Cuviosul Paisie Aghioritul: „ (...) Din păcate, iarăşi „anumiţi cunoscători” îi vor „înfăşa” pe fii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile ca să nu-i mâhnească. „Aceasta nu are importanţă”. „Nu-i nimic, este destul să credeţi lăuntric”. Şi, deşi vedem că Apostolul Petru, care s-a lepădat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevărat lepădare, aceştia se leapădă de Sfânta Pecete a lui Hristos, ce le-a fost dată la Sfântul Botez, care este „Pecetea darului Sfântului Duh”, prin primirea peceţii lui antihrist, şi mai spun apoi că îl au pe Hristos înăuntru lor”.

Principalul argument împotriva acceptării actelor biometrice
O dată primul nivel al problemei depăşit, cititorul se poate întreba, pe bună dreptate, ce instanţă a persoanei umane este afectată prin acceptarea actelor biometrice. Interviul luat Părintelui Profesor Doctor Gheorghios Metallinos sintetizează cel mai bine argumentul duhovnicesc şi argumentul moral( ele nu se contrazic, ci putem vorbi de acelaşi argument care poate fi formulat pe mai multe planuri): „Întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul dă măsura acestei vrednicii omeneşti, după însuşi cuvântul Domnului, care spune că “Sâmbăta pentru om s-a făcut”! Prin urmare, fiecare “măsură" care măsoară omul contribuie la degradarea vredniciei sale, la subaprecierea acesteia “Datele conţinute în actele biometrice nu sunt impersonale, aşa cum am putea spune despre seria şi numărul cărţii de identitate sau despre codul numeric personal: conţin amprenta digitală şi amprenta facială, iar în viitor va avea şi amprenta pupilară. Din punct de vedere teologic, printr-un asemenea demers coercitiv este înjosit chipul lui Dumnezeu din om, iar din punct de vedere juridic se încalcă prezumţia de nevinovăţie: toţi suntem trataţi ca infractori a priori, fără să ni se dovedească în prealabil vinovăţia. Soluţia pe care o propune cunoscutul teolog grec este cât se poate de personală şi sobornicească în acelaşi timp: „Creştinul, în orice împrejurare, acţionează ca persoană şi poziţia sa nu este rodul vreunui ordin de la vreun centru coordonator, ci de la harul care locuieşte într-însul. Se dezvăluie astfel Hristos pe care Il avem lăuntric, deoarece “mai mare este Acela ce e întru voi decât acela ce e în lume”(Ioan 4:4). Întotdeauna mărturisitorii şi mucenicii sunt individuali., însă mărturisirea lor este comună şi, astfel, toţi se arată în cele din urmă cetăţeni ai aceleiaşi vieţi întru Hristos (…) Măsurile deosebite de împotrivire ni le oferă tradiţia noastră: rugăciunea, lupta duhovnicească, întoarcerea în “catacombe", mucenicie. Mărturisirile individuale sunt cea mai teribilă împotrivire, deoarece presupun gândire obştească şi unitate a inimilor”.
Iată cum soluţia lui Metallinos coincide perfect cu soluţia propusă de Părintele Iustin Pârvu: Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice- stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt, nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi- în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!”.

Ce ne aşteaptă în viitor?
Viitorul nostru rămâne deschis, dar nu spre mai bine. Părintele Petroniu Tănase de la Schitul Prodromu vorbeşte clar şi succint despre următoarele etape ale pregătirii întâmpinării antihristului relevând legătura intrinsecă dintre acceptarea actelor biometrice şi însemnarea cu numărul 666: “Aceste buletine de identitate sunt dirijate de la Bruxelles. Acolo există centrul viitoarei Europe comune, unde se află şi un computer uriaş, care are înregistrate toate datele de identitate ale tuturor oamenilor din această parte a pământului. El poate înmagazina 4-5 miliarde de date. Buletinul numerotat trebuie să fie tot timpul la purtător. Pentru a evita situaţiile în care buletinul poate fi uitat, s-a ajuns la soluţia ca acest număr să fie imprimat chiar pe fiinţa omenească. Fie să-l scrie pe mână cu ajutorul unor raze laser invizibile, iar când omul introduce mâna la bancă ori la ghişee să se poate decoda acest număr- dar fiindcă şi mâna poate să lipsească uneori datorită unei infirmităţi, s-a ajuns la concluzia că cel mai nimerit loc este pe frunte. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul! Lumea, auzind, a intrat în panică! 666 pe fruntea tuturor!”.

Acceptarea actelor biometrice- o problemă de credinţă
Dincolo de argumentele raţionale care pot fi invocate în favoarea ideii neacceptării actelor biometrice această problemă rămâne una de credinţă. Depinde în care variantă credem: este sau nu Apocalipsa o scriere pur alegorică? Va veni cu adevărat, la sosirea vremii, Antihristul sau fiecare epocă istorică îşi are antihriştii ei şi nu trebuie să ne pregătim duhovniceşte să îi rezistăm unuia anume? Dacă acceptăm actele biometrice am făcut sau nu primul pas spre lepădarea de Hristos? Un lucru este cert: fiecare va răspunde în faţa Domnului pentru soluţia pentru care a optat. Personal, bazându-mă pe străvechiul argument al autorităţii, înclin să cred că optica asupra acestei probleme şi soluţiile furnizate de un om care a suferit 16 ani în puşcăriile comuniste pentru Hristos sunt cele credibile. Înclin să cred că ceea ce spune un sfânt Părinte de 91 de ani, care doarme două ore pe noapte, pentru că în restul timpului are uşa chiliei deshisă oamenilor îndureraţi, este adevărat şi profetic. Cu atât mai mult cu cât de cealaltă parte nu am decât angajaţi la stat, de la care nu mă pot aştepta la soluţii antisistem.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu