sâmbătă, 31 decembrie 2011

Parintele Paisie despre ispitele in sarbatori si legaturile cu rudele si prietenii

Ispitele in sarbatori


- Părinte, de ce mai ales în sărbători se întâmplă ispite?

- Nu ştii de ce? În sărbători Hristos, Maica Domnu­lui şi toţi Sfinţii se bucură şi dăruiesc oamenilor binecuvântări, daruri duhovniceşti. Dacă părinţii împart daruri atunci când sărbătoresc copiii lor şi împăraţii fac graţieri atunci când li se naşte vreun fiu, sfinţii de ce să nu împartă şi ei daruri? Mai ales că bucuria pe care ei o dăruiesc ţine multă vreme şi ajută mult sufletele. De aceea diavolul, care ştie lucrul aces­ta, creează ispite pentru ca oamenii să fie lipsiţi de darurile dumnezeieşti şi să nu se bucure, nici să primească folos duhovnicesc din sărbătoare. Şi poţi vedea uneori cum într-o familie, atunci când toţi se pregătesc să se împărtăşească la vreo sărbătoare, diavolul îi face să se certe şi nu numai că nu se împărtăşesc, dar nici la biserică nu mai merg. Aghiuţă brodează astfel lucrurile, încât aceia să se lipsească cu totul de ajutorul dumnezeiesc.

Aceasta se poate vedea şi în viaţa noastră călugărească. De multe ori aghiuţă, deoarece cunoaşte din experienţă că ne vom folosi duhovniceşte la sărbători, în ziua praznicului sau în ajun creează - ca un ispititor ce este – o ispită şi ne strică toată dis­poziţia. Se poate, de pildă, să ne facă să ne certăm cu vreun frate, după care ne aduce întristare, zdrobindu-ne sufleteşte şi trupeşte. Şi astfel nu ne lasă să ne folosim de sărbătoare prin doxologia dătătoare de bucurie. Insă Bunul Dumnezeu ne ajută atunci când vede că nu am fost noi pricina ispitei, ci ea s-a făcut numai din invidia celui viclean. Şi ne va ajuta încă şi mai mult atunci când vom lua cu smerenie greşeala asupra noastră şi nu numai pe fratele nostru, dar nici măcar pe diavolul, urătorul de bine, nu-l vom judeca, deoarece treaba lui este să pricinuiască sminteli şi să împrăştie răutate, iar a omului, ca chip al lui Dum­nezeu, să răspândească pace şi bunătate”.

Legaturile cu rudele si prietenii


- Părinte, o doamnă întreabă ce să facă cu două verişoare ale ei care de mulţi ani trăiesc în chip para­zitar din osteneala sa.

- Ce vrea? Să facem acum o Evanghelie nouă? Dumnezeu cere de la ea să le ajute trupeşte, iar sufleteşte va rândui El cele care le sunt de folos.

- Părinte, dacă între rude se creează o neînţelegere, trebuie să le spună cineva ceva pentru a le ajuta?

- Da, trebuie să le spună ceva, dar cu discernământ, pentru că de va tăcea se poate să se pricinuiască ceva rău. Dacă rudele se supără pe el, să meargă din nou şi să le spună: “Iertaţi-mă că v-am mâh­nit”. Apoi să-i lase în pace şi să se roage pentru ei.

Cel care vrea să trăiască paşnic trebuie să ia aminte mai ales la legăturile sale cu rudele şi prietenii. Să nu fie înşelat de politeţea pe care se poate să o întâlnească la ei. Politeţea lumească poate face un mare rău, pentru că are în ea făţărnicie. Comporta­mentul exterior poate prezenta un sfânt desăvârşit, dar în realitate să fie exact invers atunci când i se desco­peră lumea lui lăuntrică.

- Părinte, atunci când cineva simte bunătatea celuilalt, este bine să-şi exprime recunoştinţa?

- Dacă acela este foarte apropiat de el, nu este nevoie să facă aceasta, pentru că şi el la rândul său îl va fi ajutat cândva, căci acela simte recunoştinţa lui lăuntrică. Iar dacă nu este o persoană apropiată, atunci să-şi exprime recunoştinţa sa cum va putea el mai bine. Străinilor să le spunem “mulţumesc”. Iar dacă, de pildă, un copil vrea să-şi exprime recunoştinţa sa faţă de părinţi, nu trebuie să facă altceva decât numai să spună zi şi noapte “mulţumesc” pen­tru tot ce fac aceia pentru el.

Pentru ca cineva să fie neprefăcut în relaţiile sale cu ceilalţi, foarte mult îl ajută să aibă pentru ei întot­deauna gândul cel bun şi să nu ia în serios pe toate cele spuse de ei. Să evite discuţiile care se fac, chipurile, pentru folos duhovnicesc, dar care aduc mai degrabă durere de cap. Să nu aştepte înţelegere duhovnicească de la oamenii care nu cred în Dumnezeu, ci mai bine să se roage pentru ei, pentru ca Acela să-i ierte şi să-i lumineze. Să vorbească fiecăruia în limba sa şi să nu descopere marile adevăruri în care crede şi pe care le trăieşte, pentru că nu-l vor înţelege, deoarece vorbeşte în altă frecvenţă şi într-o altă lungime de undă.

Unii spun: “Vreau să-L cunoască şi alţii pe Hristos, aşa cum L-am cunoscut şi eu” şi fac pe dascălul cu alţii. Dar trebuie ca viaţa lor să fie conformă cu ceea ce învaţă. Dacă prin viaţa lor învaţă despre un alt Hris­tos şi nu corespunde cu ceea ce spun, atunci nu pot spune că L-au cunoscut pe Hristos. Şi dacă cineva nu va avea trăire, va fi în afară de realitate şi, mai devreme sau mai târziu, îl va trăda starea sa lăuntrică. Când ne apropiem de cineva cu durere şi dragoste adevărată, atunci această dragoste adevărată a lui Hristos îl schimbă pe aproapele nostru. Omul care are sfinţenie, oriunde s-ar afla, creează în jurul său un fel de câmp electromagnetic duhovnicesc şi îi influen­ţează pe toţi cei care se află în jurul lui. Desigur, tre­buie să luăm aminte să nu ne risipim dragostea şi să nu ne dăm uşor inima noastră, pentru că de multe ori unii ne-o exploatează şi ne-o fac “tocătură”, sau alteori nu ne pot înţelege şi ne interpretează greşit.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicesti IV, Viaţa de familie

luni, 19 decembrie 2011

De Craciun, sa nu renuntam la vis. Versuri de Radu Gyr

Îndemn la luptă



Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

miercuri, 14 decembrie 2011

'Nalt ii cerul si adanc


 
'Nalt ii cerul si adanc,
Maica leagana un prunc,
Jos in ieslea somnului
Fiul Domnului.

Si tot canta pana-n zori,
Cand coboara peste flori,
Si pe fata straiului
Roua Raiului.

-Dormi pruncut pana-ti va fi
Rastignire-n plina zi,
S-apoi trista-ngropaciune,
Floare de taciune.


Doar asa Cerescul Tata,
Cu-nvierea asteptata,
Te va zmulge relelor,
Steaua stelelor.(X3)





luni, 12 decembrie 2011

Sfântul Spiridon, sfântul care își părăsește racla


Spiridon este sfântul care pleacă periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credința și cu dragoste. Astfel, precum se cunoaște îndeobște, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, ale cărui Sfinte Moaște se păstrează în catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare făcător de minuni.

Despre Sfântul Spiridon


Sfântul Ierarh Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în localitatea Askia, insula Cipru, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Numele sau se trage din cuvântul grecesc "σπυρις", care înseamnă "coșuleț împletit".

Mai înainte de a fi hirotonit episcop, fiind căsătorit și având o fiica, Spiridon s-a îndeletnicit cu păscutul oilor. Rămânând văduv încă de tânăr, sfântul a continuat să-și crească fiica de unul singur. Mai târziu, fiica sfântului, Irina, va trece și ea la cele veșnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiască, sfântul va îmbrățișa o viață ascetică, cheltuindu-și întreaga avere cu îngrijirea bolnavilor și găzduirea străinilor.

Pentru viața sa curată, Spiridon a fost ales episcop al cetății Trimitunda, aflată aproape de orașul Pafos, în această calitate el participând și la Sinodul întâi Ecumenic (Niceea, 325). Fiind ales episcop în cetatea Trimitunda, sfântul a trecut de la păscutul oilor celor necuvântătoare, la îngrijirea cu râvnă a celor cuvântătoare, nelăsându-le însă nici pe primele. Astfel, smeritul Spiridon a continuat să pască oile și după rânduirea lui ca episcop.

In jurul anului 295, în vremea persecuțiilor împăratului păgân Maximian, sfântul din Trimitunda este arestat și exilat pentru o vreme. In cadrul ședințelor Sinodului Ecumenic de la Niceea, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare împotriva ereziei lui Arie, în anul 325, sfântul din Trimitunda se va arata înaintea tuturor ca un strașnic apărător al dreptei credințe și făcător de minuni.

Pentru a închide gura ereticilor lui Arie, care luptau împotriva Sfintei Treimi, sfântul va lua în mână o cărămidă, va face deasupra ei semnul Crucii și se va ruga, zicând: "In numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh". Apoi, stangandu-o în mână, cărămida se descompune în cele trei părți din care fusese compusă: focul se înalță in sus, pământul îi rămâne în palmă, iar apa curge pe podea. Așa a arătat sfântul cum trei lucruri pot exista simultan într-unul: precum într-o cărămidă se afla simultan și foc și apă și pământ, tot așa, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt sunt Trei și Unul în același timp.

Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veșnice în anul 348, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat după cuviință în Biserica Sfinții Apostoli, din cetatea Trimitunda. Pentru a le păzi de pericolul saracin, ciprioții au hotărât mutarea cinstitelor sale Moaște în capitala bizantină, Constantinopol. In anul 1453, cu puțin mai înainte de cucerirea capitalei bizantine de către turci, Moaștele Sfântului Spiridon sunt duse în Serbia, iar mai apoi în insula Corfu, Grecia, unde acestea se află și astăzi. In insula grecească, cinstitele Moaște au fost aduse de către părintele Georgios Kalohairetis. Sfântul Spiridon este prăznuit de Biserica Ortodoxa în data de 12 decembrie.

Spiridon, sfântul care își părăsește racla


Sfântul Spiridon pleacă periodic din racla sa, pentru a-i ajuta pe oamenii care îl cheamă în rugăciune, cu credința si cu dragoste, pretutindeni în lume. Alergând prin lume să facă bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul sau, sfântul cel milostiv își tocește periodic încălțămintea (papuci din mătase).

Pentru minunatele "plecări" din racla ale Sfântului Spiridon, părinții slujitori la catedrala din Corfu îi schimbă anual veșmintele și încălțămintea tocită. Înnoirea veșmintelor sfântului are loc în ziua de 12 decembrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cu mare bucurie. Cu binecuvântarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhovnicești (hainele și încălțămintea) sunt dăruite parohiilor și mănăstirilor ortodoxe din întreaga lume.

Datorită minunilor săvârșite în întreaga lume, Sfântul Spiridon a fost numit "sfântul călător". Potrivit unor evlavioși părinți ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele Moaște ale sfântului nu mai sunt prezente în racla din catedrală, iar atunci când acestea revin, în chip minunat, ele sunt calde și prăfuite; la rândul lor, încălțările noi ale sfântului apar tocite, păstrând pe ele pământ și fire de iarbă.

In amintirea acestei minuni periodice, în Acatistul Sfântului Spiridon, în icosul al șaselea, ne rugam acestuia, zicând:

"Bucura-te, cel ce ești cu îngerii slujitor; Bucura-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător; Bucura-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni; Bucura-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă."


***







PAGINI WEB:

marți, 6 decembrie 2011

Comemorarea Parintelui Gheorghe Calciu la Paris


Prezentarea evenimentului


Sâmbătă 19 noiembrie 2011 la Catedrala Mitropolitană a Sfinţilor Arhangheli din Paris (rue Jean de Beauvais) a avut loc parastasul şi comemorarea Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Iosif Pop, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, în cadrul ciclului de evocări “Martor”, închinat figurilor martirice ale rezistenţei şi luptei creştine anticomuniste din România secolului XX. 

Inaugurat în vară, prin evocarea lui Mircea Vulcănescu, acest ciclu de conferinte si comemorari a ajuns ca in acest noiembrie, cu ocazia implinirii a cinci ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Gheorghe Calciu, sa fie amintiti anul acesta doi dintre cei mai de seama marturisitori si martiri ai neamului nostru, care au trecut prin temnitile comuniste, urmand ca la anul sa fie  pomeniti Valeriu Gafencu şi Nicolae Steinhardt. 

Pr. Emilian Marinescu, consilier cultural
Evenimentul a fost organizat prin bunavointa si sarguinta tanarului preot si consilier cultural   Emilian Marinescu, cat si a părintelui Constantin Târziu,  care a venit in final cu marturia personala despre Parintele Calciu si a gazduit manifestarea in biserica ce poarte hramul Sfintilor Arhangheli.

Comemorarea a inceput prin proiectarea video-interviului realizat de monahul Moise de la Oaşa (2005), urmand mai apoi marturiile unor fosti detinuti politici, apropiati ai Parintelui Calciu, Marcel Petrisor si Demostene Andronescu

Slujba parastasului a fost condusa de catre IPS Iosif care a tinut si un cuvant consistent duhovniceste, urmand ca dupa-amiaza sa fie pusa in lumina evocarilor lui Lucian Popescu, jurist si teolog si a lui Razvan Codrescu, scriitor si jurnalist, ambii avand ocazia sa-l cunoasca indeaporape pe Parintele Calciu. 

Cateva idei extrase din filmul-interviu realizat de monahul Moise de la Oasa, in 2005


Parintele Calciu spune cum prima data a fost arestat deoarece a facut parte din Fratiile de Cruce, in liceu, cu care a luat prima data contact cand a ajus la oras. Din cadrul Fratiilor de Cruce faceau parte "elevii cei mai buni, nu numai la carte, ci si cei care aveau o morala si o disciplina buna". "Erau copii buni, oameni sinceri, morali, nu se aruncau in aventuri si erau intariti de credinta".

In Fratie se vorbea despre pericolul ce-l reprezinta comunismul, ce inseamna patriotismul si dragostea de tara. Se organizau intalniri o data pe luna cand se faceau rugaciuni, se facea apelul, se invatau cantece legionare, se citea, se lua hotarari: "ce fapte bune puteam face", incercandu-se a se "constitui o unitate de dragoste crestina".

Fratia de Cruce era intr-adevar o elita, avand ca principii de baza moralitatea si credinta crestina, si spune, Parintele Calciu, ca "eram niste oameni hotarati pentru sacrificiu, dar nu ne-am imaginat ceea ce insemna acest sacrificiu in viitor". 

Intrebat fiind daca aceasta Miscare "a fost inspirata de Dumnezeu sau daca a fost o incercare omeneasca", Parintele afirma cu convingere ca: "nu a fost omeneasca, pentru ca din moment ce s-a axat pe valorile ortodoxe, ea a fost inspirata".