sâmbătă, 28 octombrie 2017

Situația din Ucraina și a creștinilor din Orientul Mijlociu, Sinodul din Creta precum și alte subiecte au fost abordate la masa dialogului dintre Patriarhul Kirill si Patriarhul Daniel


Patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusii și Patriarhul Daniel al României au purtat discuții pe 26 octombrie 2017, la Palatul Patriarhiei din București.

Înainte de această întrevedere, Patriarhul Daniel i-a arătat Palatul patriarhal Patriarhului Kirill.

Au luat parte la negocieri pentru Biserica Ortodoxă Rusă:
  • Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, 
  •  Arhiepiscopul Serghie de Solnetchnogorsk, director al Secretariatului Administrativ al Patriarhiei Moscovei,
  • Pr. Protoiereu Nicolae Balașov, vicepreședintele Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei,
  • Pr. Protoiereu Igor Iakimtchouk, secretarul Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei pentru relații inter-ortodoxe,
  • Preotul Alexandre Volkov, șeful Serviciului de presă al Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii, 
  • Pr. Protoiereu Andrei Bondarenko, responsabil temporar al Serviciului de Protocol al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii;
Pentru Biserica Ortodoxă Română:
  • Mitropolitul Nifon al Târgoviștei, Exarh patriarhal
  • Pr. Protoiereu Michael Tița, consilier patriarhal în afacerile internaționale, 
  • Preotul Eugeniu Rogoti, colaboratorul Patriarhiei.
În timpul dialogului fratern, care a durat mai mult de două ore într-o atmosferă de înțelegere reciprocă, Întâistătătorii  au schimbat informații cu privire la ministerul și diferitele aspecte ale activității Bisericilor Ortodoxe ruse și române, apoi a discutat despre cooperarea între Biserici.

Patriarhul Kirill a vorbit în mod special despre viitoarea sărbătorire la Moscova a centenarului Sinodului local din 1917-1918, de restabilirea Patriarhatului și de întronizarea Sf. Tihon în scaunul patriarhal, cât și despre începerea persecuțiilor împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse. Preafericirea Sa, Părintele Patriarh Daniel este invitat să participe la comemorări.

În afara problemelor legate de relațiile bilaterale dintre cele două Biserici, s-a discutat despre situația creștinilor din Orientul Mijlociu, de ajutorarea creștinilor persecutați, de situația din Ucraina, de rolul pacificator al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. S-a discutat în special de problemele cu privire la agresiunile grupurilor anticanonice și ale reprezentanților Bisericii greco-catolice Ucrainene, încălcarea drepturilor creștinilor din Ucraina, precum și încercările grupurilor de interese pentru a adopta o legislație discriminatorie.

Participanții la negocieri au discutat, de asemenea, despre continuarea cooperării pan-ortodoxe și au schimbat opiniile lor cu privire la Sinodul  Întâistătătorilor și reprezentanților Bisericilor Ortodoxe locale care a avut loc în Creta în 2016.

Sursa: Traducere ROF după Biserica Ortodxă Rusa, Departamentul de Relatii Externe, Pourparlers entre les primats des Églises orthodoxe russe et roumaine


OBS: In focul pregătirilor știrilor din ultima vreme, Basilica a ratat traducerea ultimei părți din acest articol. (A se vedea: Temele discutate de Patriarhul Rusiei și Patriarhul României la întâlnirea privată )

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu