luni, 8 mai 2017

8 mai: Pomenirea Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul si a Sf. Cuv. Arsenie cel Mare


Doxologia: Viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan


Cinstita mutare a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului, a iubitorului de feciorie şi ucenicului iubit al lui Hristos, se prăznuieşte în 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viaţa lui cea sfântă. Iar în această zi se cinsteşte numai pomenirea prafului tămăduitor, care cu minune iese în fiecare an din mormântul lui, în ziua a opta a lunii mai şi pe care creştinii cei de acolo îl numesc mană. Pentru că Sfântul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani şi ostenindu-se în bunăvestirea lui Hristos, a ieşit împreună cu şapte ucenici ai săi din cetatea Efesului şi le-a poruncit să-i sape un mormânt în chipul Crucii şi într-însul - precum scrie în viaţa lui - să fie îngropat de viu. Auzind fraţii cei din cetate de aceasta, au mers şi au săpat mormântul lui, dar n-au aflat trupul apostolului şi s-au întors, plângându-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormântul lui şi acolo îşi săvârşeau rugăciunile către Dumnezeu, chemând în ajutor şi spre mijlocire pe Sfântul Ioan.

Apoi a început în fiecare an, în această lună şi zi, a ieşi din mormântul lui un praf subţire făcător de minuni, pe care credincioşii luându-l, tămăduiau neputinţele şi patimile ce erau în popor. Pentru aceea s-a aşezat într-această zi, precum şi în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericeşti cântări de laude şi să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult decât alţii a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim a fi plăcuţi şi iubiţi lui Hristos Dumnezeul nostru.


Basilica: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul. Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare


Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul


A fost fiul pescarului Zevedei şi al soţiei lui, Salomi. Pescuind odată la Marea Tiberiadei, a venit Iisus şi, stând pe ţărm, i-a chemat pe cei doi fii ai lui Zevedei, Ioan şi Iacob, să devină pescari de oameni.

Cei doi fraţi l-au lăsat pe tatăl lor şi l-au urmat pe Iisus. Sfântul Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi a fost chemat la apostolat de Mântuitorul împreună cu fratele său Iacob când se aflau pe ţărmul Ghenisaretului, fiind alături de Petru şi Andrei cei dintâi chemaţi la apostolie.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel mai tânăr dintre cei doisprezece Apostoli. Se pare că avea cam 25 de ani când a fost chemat la apostolie. A fost unul dintre Apostolii cei mai apropiaţi ai Domnului Iisus, şi în Evanghelia sa, se numeşte ucenicul pe care îl iubea Iisus (Ioan 21, 20).

Sfântul a participat la Sinodul Apostolic din Ierusalim. Apoi, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes (Asia), propovăduind credinţa lui Iisus timp de 26 de ani. Tertulian şi Fericitul Ieronim menţionează că, din porunca împăratului Domiţian (81-96), Apostolul dragostei a fost exilat în insula Patmos unde a vieţuit 15 ani.

Aici el a scris Evanghelia sa, cele trei Epistole şi cartea Apocalipsei. În timpul împăratului Nerva (96-98), Sfântul Ioan s-a întors la Efes, unde a murit în al treilea an al domniei lui Traian (98-117).

CONDACUL Sf. Ev. Ioan


Glasul 2

Măririle tale, iubitorule de feciorie, cine le va spune? Că verşi minuni şi izvorăşti tămăduiri, şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu şi prieten al lui Hristos.


TROPARUL Sf. Ev. Ioan

Glasul 2

Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite, grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns. Că te primeşte când cazi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule, şi norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă.

***


Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare


Sfântul Cuvios Arsenie s-a născut la Roma, în anul 354, într-o familie nobilă, având părinţi dreptcredincioşi. Crescând, a studiat retorica şi filosofia, limba greacă şi limba latină. De tânăr a părăsit dorinţa de a ajunge dregător al Imperiului şi a intrat în slujirea lui Dumnezeu, fiind hirotonit diacon al Bisericii din Roma, unde ducea o viaţă virtuoasă.

Întâmplându-se ca marele Împărat Teodosie (379-395), care conducea Imperiul Roman de Răsărit, să caute, cu multă stăruinţă, un om duhovnicesc, bun vorbitor şi cunoscător al ştiinţelor vremii, care să dea bună creştere fiilor săi şi să-i deprindă la învăţătură şi, mai ales, la învăţătura cea despre Dumnezeu, a aflat despre diaconul Arsenie şi a scris Împăratului Graţian în Apus şi papei Inochentie, rugându-i să-l trimită la Constantinopol.

Arsenie, cu greu fiind înduplecat, plecând de la Roma şi sosind la Constantinopol, a venit la curtea Împăratului Teodosie. Iar Împăratul, văzându-l om cinstit la fire şi împodobit cu bunătate şi gând smerit, s-a bucurat mult, şi-l cinstea ca pe un părinte şi i se smerea ca unui dascăl.

Încă şi dregătorii sfatului se minunau de el şi-l cinsteau. Dar el, urând slava lumii şi iubind pe Dumnezeu, socotea măririle oamenilor ca pe o pleavă şi, dorind viaţa monahală, se ruga lui Dumnezeu în fiecare zi să-i îndeplinească rugăciunea. Deci, într-una din zile, a auzit un glas dumnezeiesc, de sus, care zicea: Arsenie, fugi de oameni şi te mântuieşte!

Iar el, nemaizăbovind şi schimbându-şi hainele, ca să nu fie cunoscut, s-a dus în Alexandria Egiptului şi, de acolo, în Pustia Schitului, unde a fost dat ucenic Avvei Ioan Colov, care, învăţându-l smerenia, l-a călugărit.

Şi, rugându-se Arsenie lui Dumnezeu, iarăşi s-a făcut glas din cer spre el: Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te, că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii. Deci, ajungând el un călugăr foarte îmbunătăţit duhovniceşte, a venit la el cândva Teofil, Patriarhul Alexandriei, care, împreună cu alţii, l-au întrebat: Spune-ne nouă, Părinte, un cuvânt de folos. Şi el a zis: Dacă îl voi spune, îl veţi păzi? Iar ei i-au zis: Da, cu adevărat. Şi el a zis: Oriunde veţi auzi de Arsenie, să nu vă apropiaţi de acel loc.

Şi se nevoia fericitul cu lucrul mâinilor lui în toată vremea vieţii sale, şi se plângea pe sine, ştergându-şi lacrimile cu un petec de rasă pe care îl ţinea tot timpul în sân. Nu dorea să se arate nimănui la faţă, ci priveghea mult, stând în picioare şi rugându-se de seara până la răsăritul soarelui cu mâinile ridicate.

Şi, când urma el să se despartă de trup, l-au întrebat ucenicii lui, unde şi cum se cade să-l îngroape. Iar el a zis: Puneţi o funie la picioarele mele şi ridicaţi-mă în munte. Şi iarăşi le-a zis: Vedeţi, fiii mei, în câtă frică mă aflu, vrând a ieşi din trup? Şi ei au zis: Vedem. Iar el a zis: De când m-am făcut monah, frica aceasta n-a lipsit niciodată de la mine.

Cuviosul Arsenie cel Mare, după 55 de ani de nevoinţă în pustie, a trecut la Domnul în anul 449, în vârstă de 95 de ani, fiind pomenit de Biserica Ortodoxă în data de 8 mai.

Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Arsenie cel Mare, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.



 CONDACUL SF. ARSENIE CEL MARE

Glasul 3
Fecioara astăzi...
De la Roma ca un soare mare ai strălucit, şi ai ajuns către cetatea împărătească, prea fericite, luminând-o pe aceasta cu cuvintele şi cu faptele tale, şi izgonind întunericul neînţelepciunii. Pentru aceasta te cinstim pe tine, preacuvioase Arsenie, lauda părinţilor.

 TROPARUL SF. ARSENIE CEL MARE


Glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Arsenie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

*

Rugăciunea Cuviosului Arsenie cel Mare pentru dăruirea smereniei


O, sfinţite cap, îngere pământesc, omule ce­resc, agonisitorule al liniştirii, iubitorule al tăce­rii, cuvioase şi de Dumnezeu purtătorule părin­te al nostru Arsenie! La tine cădem şi ne rugăm: roagă-te Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne dăruiască nouă, păcă­toşilor şi nevrednicilor robilor Săi, toate daruri­le Sale cele de bun folos spre mântuirea sufle­tului: credinţă dreaptă, nădejde bună, dragoste nefăţarnică, bună cinstire nestrămutată, filosofie următoare lui Dumnezeu şi toată virtutea cea poruncită de către Dânsul în Sfânta Evanghelie, ca să fim următori ai vieţii tale bineplăcute lui Dumnezeu şi împreună cu tine să ne învredni­cim a primi mântuirea veşnică şi a moşteni îm­părăţia cerească. Aşa, bineplăcutule al lui Dum­nezeu! Nu ne trece cu vederea, ci ajută-ne nouă cu cereasca ta mijlocire a săvârşi cu bună credinţă vieţuirea vremelnică, a primi sfârşit bun, în pace şi neruşinat şi a ne învrednici de fericirea Raiu­lui, ca să preaslăvim iubirea de oameni şi îndu­rările lui Dumnezeu, Celui în Treime slăvit şi în­chinat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum şi sfânta ta mijlocire, în vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu